luni, 9 decembrie 2019

DA, vreau să slujesc!


Evanghelia
Luca 1,26-38
În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit". Maria a spus către înger: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" Răspunzând, îngerul i-a spus: "Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil! Atunci, Maria a spus: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!"

Meditație
Ori de câte ori auzim citindu-se această fascinantă pagină din Evanghelie, ne dăm bine seama că, prin anunțul acestui nume, Maria, a început noua istorie a mântuirii. Maria, în orice timp, a fost invocată cu cele mai frumoase titluri pe care iubirea le-a sugerat cinstitorilor ei, însă niciunul nu-l va egala pe acela pe care i l-a dat îngerul: „plină de har”. Maria „cea plină de har” este dovada a ceea ce face Dumnezeu atunci când întâlnește un suflet disponibil. Ea este o anticipație a ceea ce noi trebuie să devenim. De fapt, „el ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui!” (Ef 1,4). Maria crede și se oferă lui Dumnezeu cu o dăruire totală: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). Sunt cele mai frumoase cuvinte ale unei creaturi adresate Creatorului. Sunt cuvintele credinței, ale disponibilității, ale iubirii: sunt rezumatul vieții Sfintei Fecioare. „Domnul este cu tine”, îi spune îngerul, iar Maria îi răspunde: „Eu sunt cu el și voi rămâne cu el pe veci!”. Atunci când în rugăciune rostim cuvintele „Domnul este cu tine”, Maria ne repetă și nouă: „Domnul este și cu voi, fiii mei!”. Nu este numai o urare, ci și un anunț pentru voi, este o „bună- vestire” a unei misiuni ce vi se încredințează. Dumnezeu are nevoie de voi, dragi tineri, pentru a continua prin voi istoria mântuirii. El așteaptă DA-ul fiecăruia dintre voi. Nu vă lăsați intimidați de conștiința sărăciei voastre: Isus a promis că va fi cu voi până la sfârșitul lumii (cf. Mt 28,20). Să o rugăm pe Fecioara Maria, neprihănit zămislită, să ne ajute să-l primim pe Domnul cu însăși iubirea ei, spre a-l purta, asemenea ei, tuturor celor care îl așteaptă.

Citat
„Maria a intrat în joc şi pentru aceasta este puternică, pentru aceasta este o influencer, este influencer a lui Dumnezeu! Da-ul şi dorinţa de a sluji au fost mai puternice decât îndoielile şi decât dificultăţile.” Papa Francisc – Christus Vivit


Rugăciune
Teama, simțită de către Sfânta Fecioară Maria la auzul cuvintelor îngerului, mă cuprinde adeseori atunci când pășesc pe cărările abrupte ale vieții. Trimite-l, Doamne asupra mea pe Duhul Sfânt pentru a mă lumina și pentru a-mi da curajul să continui cu sfințenie și curăție drumul ce mi l-ai încredințat. Nu mă părăsi deoarece doar alături de Tine totul este posibil! Amin!

Pr. Emil-Daniel Gașpar & Eliza Bacoșcă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu