luni, 2 decembrie 2019

Preocuparea față de ceilalți îți poate transforma propria viață



Evanghelia
Matei 8,5-11
În acel timp, intrând Isus în Cafarnaum,a venit la el un centurion, rugându-l: „Doamne, servitorul meu zace în casă paralizat, suferind groaznic”. El i-a spus: „Voi veni eu însumi şi-l voi vindeca”. Dar centurionul, răspunzând, i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi va fi vindecat servitorul meu! Căci şi eu sunt un om supus autorităţii; având soldaţi în subordine, spun unuia: «Du-te!», iar el se duce, şi altuia: «Vino!», iar el vine, şi servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face”. Auzind, Isus s-a mirat şi le-a spus celor care îl urmau: „Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de credinţă. De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abraham, Isaac şi Iacob”.

Meditație
Evanghelia de astăzi ne arată cum să trăim mai bine timpul Adventului, dar și cum putem să-l întâmpinăm mai bine pe Isus care vine. În acest sens, centurionul devine un exemplu pentru noi. Chiar dacă este un om adult, nu este obișnuit să se închine și nici măcar nu participă la tradițiile lui Israel, ba mai mult, el este și ocupantul militar al acelei regiuni. Aceste realități îl împiedică să apeleze la un evreu pentru ajutor. Are însă un servitor bolnav. Acesta este motivul pentru care apelează la Isus; nici măcar nu știe să-i prezinte cazul. Înțelege însă că este suficient să pună o parte din inima sa în mâinile lui Isus și este imediat ascultat. Isus, de fapt, citește în inima centurionului și, cu generozitatea celor care știu să fie mișcați, îi răspunde imediat că va merge în casa sa pentru a-l vindeca pe servitor. În acest moment, noi, probabil, că am fi profitat de o asemenea generozitate gratuită. Acest centurion, însă, se rușinează și mai mult; într-un moment de introspecție, judecându-se pe sine, spune că nu este vrednic ca Maestrul să vină la el acasă. Se simte rușinat în fața unui om atât de bun. Și el pronunță acele cuvinte splendide pe care noi le repetăm și astăzi la fiecare sfântă Liturghie: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat!” Servitorul centurionului, de fapt, se vindecă prin cuvântul lui Isus, dar chiar și centurionul se vindecă după această întâlnire cu Învătătorul Isus; a descoperit că este nedemn, dar l-a găsit pe cel care îl înțelege în profunzime; a văzut cum preocuparea față de ceilalți îți poate transforma propria viață într-un mod surprinzător.

Citat
„Dumnezeu iubește bucuria tinerilor și îi invită mai ales la acea veselie care se trăiește în comuniunea fraternă.” Papa Francisc - Christus vivit


Rugăciune
Doamne, Dumnezeul meu, mă întreb ce îmi lipsește în viața mea ca să pot prețui și doar un cuvânt din partea Ta pentru a mă vindeca de egoism, de teamă, de dureri, de indiferență. Vino, Doamne Isuse, în inima mea și înflăcăreaz-o de iubirea Ta, să pot înțelege nevoia mea de Tine și dorința Ta de a te descoperi în cei nevoiași. Amin.

Pr. Marius Sabău & Celina Dumitru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu