Matei 2,13-15.19-23
După ce au plecat magii, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif , zicând: "Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!" Sculându-se, Iosif a luat copilul şi pe mama lui, în timpul nopţii, şi a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul prin profetul care zice: "Din Egipt l-am chemat pe fiul meu". După ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a spus: "Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui şi mergi în ţara lui Israel, pentru că au murit cei care căutau să ia viaţa copilului!" Sculându-se, Iosif a luat copilul şi pe mama lui şi a intrat în ţara lui Israel. Auzind că Arhelau domnea în Iudeea în locul tatălui său, Irod, s-a temut să meargă acolo. Fiindu-i revelat în vis, s-a dus în părţile Galileii şi a venit să locuiască în cetatea numită Nazaret, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeţi: "Se va chema Nazarinean".
Astăzi, Biserica ne invită să ne lărgim puţin privirea: ne invită, ca, pe lângă pruncul Isus,
care rămâne centrul credinţei noastre, să ne îndreptăm atenţia şi spre cea care i-a dat naștere
acestui prunc şi spre cel care este numit pe drept cuvânt purtătorul de grijă al mântuitorului, și
anume sfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif; sau, într-un cuvânt, Biserica ne îndeamnă să
contemplăm sfânta Familie de la Nazaret.
Adevărul, pe care Dumnezeu l-a descoperit oamenilor atunci când a întemeiat familia în
paradisul pământesc, a ajuns să fie cunoscut nu numai de către poporul ales, ci şi de celelalte
popoare ale istoriei, iar prin trimiterea şi naşterea Fiului său pe pământ într-o familie, adică
prin naşterea sa în familia din Nazaret, creştinii care au moştenit acest adevăr transmis prin
profeţi au înţeles ce înseamnă pentru lume şi istorie copiii şi naşterea lor. Ei au înţeles cu
adevărat că cea mai mare binecuvântare pentru o familie şi pentru o mamă sunt copiii,
adevărata comoară, mai scumpă şi mai de valoare decât toate bogăţiile pământului.
Noi vedem că Isus care a venit în lume şi pe care-l vedem reprezentat în iesle, nu a fost
rupt de familie, nu a crescut independent de o mamă şi de un tată, ci, din contră, a vrut să
urmeze cursul normal al unui om: iar un om obișnuit se naște în cadrul unei familii, şi nu
apare așa, dintr-o dată. Deci nu putem privi la Cristos, făcând abstracție, neglijând familia lui;
mai ales că astăzi această familie de la Nazaret este un model, este un exemplu de trăire
pentru orice familie.
Să nu ezităm aşadar, să privim la sfânta Familie de la Nazaret, la cea care a ştiut să
răspundă dificultăţilor şi problemelor de fiecare zi cu iubire.
“Sinodul a subliniat că „familia continuă să reprezinte principalul punct de referinţă pentru
tineri. Copiii apreciază iubirea şi grija din partea părinţilor, au la inimă legăturile familiale şi
speră să reuşească să formeze la rândul lor o familie.” Papa Francisc - Christus vivit
Îți mulțumesc Isuse bune pentru bogăția ce mi-ai dăruit-o pe pământ, pentru speranța,
iubirea, binele, credința , pe care le văd exemple vii astăzi in părinții mei. Ocrotește-mi
Doamne familia, și ține aprinsă în noi legătura iubirii nesfărșite! Tu Doamne, ajută-mă să fiu
astăzi pentru ei sprijin și alinare, învață-mă iertarea și ascultarea și umple-mă de iubirea ta!
Nu lăsa să se destrame echilibrul credinței in familia mea, și întotdeauna în încercări să ne
Primești pe toți ca un tată căci tu ești izvor de iubire și adevăr! Amin!
Pr. Robert Budău & Antonina Ambăruș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu