Matei 11,16-19
În acel timp, Isus a început să vorbească mulţimii: "Cu cine voi compara această generaţie? Este asemenea copiilor care stau în pieţe şi strigă către alţii, zicând: «V-am cântat din fluier şi n-aţi dansat, v-am cântat de jale, şi n-aţi bocit». Căci a venit Ioan, care nu mănâncă şi nu bea, iar ei spun: «Are diavol». A venit Fiul Omului, care mănâncă şi bea, iar voi spuneţi: «Iată un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii!». Dar înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei".
Psalmul de astăzi ne-a făcut să ne rugăm așa: „Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina
vieții”. Ce profund!
Socrate spunea cu 400 de ani înainte de nașterea lui Cristos: „Știți cum e lumea astăzi? Exact ca o
peșteră”. Așa e și astăzi. Oamenii stau în peșteră și nu văd soarele, iar pe perete văd proiectate
umbre. Sunt unii în spate care în spatele unui foc mare, mută niște statui. Și ei au luat umbrele drept
realitate și spun că aceea este viața, adică te uiți la internet și la televizor. Doar unul dintre cei care
stau fixați, îndrăznește și întoarce capul, iar de acolo începe cunoașterea. El vede o gaură spre soare.
Fuge afară din peșteră să vadă soarele și primul simptom este că îl dor ochii. După ce se obișnuiește
cu soarele și vede care e realitatea, îl apucă mila de cei din peșteră și se întoarce înapoi. Însă, cei din
peșteră nu îl cred și îi spun că nu există niciun soare, că există doar internetul, televizorul și toți
securiștii care ne conduc. Soarele e Dumnezeu. El riscă să fie omorât, vrea să îi convingă pe ceilalți.
Cristos s-a născut într-o peșteră. Peștera este un simbol al unei lumi căzute, al unei lumi pline de
păcate...
De ce în plin întuneric, creștinul vede lumină? Lumea de astăzi este o peșteră care nu se poate
transfigura decât prin lumină creștină. Din această cauză se lovește în creștinism, în Biserică și în
familia normală. Pentru că acestea sunt lumini. În clipa în care s-a stins lumina în numele
civilizației e peșteră totală. Cei care vin de dincolo, vin cu stingerea luminii. Vă rog să rețineți
copilăria, sufletul frumos și sufletul creștin al acestui neam. Pe o asemenea bază, dacă
deznădăjduim, suntem vinovați în fața lui Cristos.
„Isus nu vă luminează pe voi, tinerilor, de departe sau din exterior, ci pornind de la însăşi
tinereţea sa, pe care el o împărtăşeşte cu voi. Este foarte important a-l contempla pe Isus
tânăr pe care ni-l arată evangheliile, pentru că el a fost cu adevărat unul dintre voi şi în el
se pot recunoaşte multe aspecte tipice ale inimilor tinere.” Papa Francisc- Christus Vivit
Doamne, analizându-mi viața, observ că în multe momente sunt nemulțumită. Când crucea este prea
grea, mă plâng și mă gândesc că m-ai părăsit, însă când îmi vii în ajutor, uit repede de tine.
Te rog Doamne, fă ca viața mea să fie un continuu „MULȚUMESC” pentru toate pe care mi le-ai
oferit, mai ales pentru harul mântuirii. Amin!
Pr. Ștefan Ciubotaru & Maria- Mirabela Tamaș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu